O lume fara oameni

Cred cateodata ca naturii i-ar fi mai bine fara noi. Spunem ca "vai ce filantrop e el ca face activitati de ecologizare", de parca curatarea unui parc de gunoaie si omagiile aduse lui ar sterge toate nedreptatile care se fac in fiecare secunda naturii si animalelor.

Si prin nedreptati ma refer la: creăm obiecte si dupa, cand ne saturam de ele, le aruncam in natura; omoram fiinte pe capete si le mancam corpurile in farfurii din alea scumpe de la mall; taiem padurile, care sunt casele confratilor nostri pamanteni; otravim ape cu fecalele noastre etc.

E ca si cum noi aruncam un gunoi pe jos, doar ca sa-l ridicam ulterior si sa primim ovatii si titluri, precum cel de "ecologistul anului".

Omoram, maltratăm animalele sute de ani la rand, iar cand cineva se decide sa devina vegan (persoana care nu consuma produse animale, nu poarta haine venite de la animale etc) e ciudat si ne-la-locul-lui.

Fauna lacurilor s-a dezvoltat mii de ani fara noi, copacii s-au inaltat fara noi, norii au trecut zilnic pe un cer sub care nu existau Homo Sapiens, pasarile au sarutat cerul mii de ani fara sa le puna cineva casute cu seminte, urșii au hibernat si umblat prin paduri mult timp, fara ajutorul maretei fiinte numita om.

Chiar cred ca natura, inclusiv plantele, solurile, apele, animalele au nevoie SA FIE LASATE IN PACE.

Stau pe marginea unui lac. Ma uit la el si la oamenii care se plimba pe langa el cu caruțurile cu copii. Imi trece o imagine fugara cum ca nu ar fi deloc oamenii. Un fel de eră ante-oameni, cand nu erau pe scara evolutiei prin preajma.

Peste 10-20-30 de ani, lacul asta tot aici va fi.

Natura e mereu aici. Si nu, ea nu exista pentru tine. Natura exista pentru ea insasi.

De ce evolutia a mers mai departe si a creat omul? De ce noi am venit in peisaj? Cu siguranta natura nu se astepta sa primeasca un knockout asa urat: am inceput sa ii omoram locuitorii, sa o otravim, sa ne intoarcem impotriva ei.

Vad cu ochii mintii o lume armonioasa. Visez la o lume unde nimeni nu intentioneaza sa faca rau nimanui, nici oamenilor, nici lor insuși, nici animalelor, nici plantelor.

Visez la o lume linistita, fara muzica asurzitoare, in care singura muzica sa fie orchestra pasarilor, fosnetul frunzelor si susurul lin al apei, o lume in care electricitatea e folosita intelept (ca nu degeaba ne numim Omul Intelept), o lume in care oamenii nu se mai vad pradatorii alfa, ci se vad drept ceea ce sunt: o veriga in marele lant al naturii, un canal prin care e permis sa curga iubire si compasiune fata de orice.

Si nu numai ca visez, dar vad "semintele" acestei vieti in fiecare zi, in jurul meu, si in interiorul meu.