10 semne că medicina e pentru tine
- Carina Elena Vadavoiu
- 12 mai 2021
- 6 min de citit
Alesul unei meserii e un moment important în viața noastră. E perfect în regulă să nu știi de la 18 ani ce vei face toată viața ta, dar dacă te gândești să alegi medicina drept companion în viața asta, iată 10 semne care arată că ești potrivit:
1. Vrei să înțelegi procese, nu numai suprafața lucrurilor
Ești curios mai tot timpul, ai nenumărate întrebări, dar nu numai. Această calitate e una profundă: nu vrei să privești de la suprafață lumea înconjurătoare, ci vrei să știi de ce, cum, unde, când. Cu alte cuvinte, vrei să depășești bariera de cunoștinte generale pe care le are lumea despre ce e în jur, dorind să pășești mai adânc în descoperire.

De exemplu, ești curios de ce apa fierbe la 100 de grade, și nu la 80. Dacă întrebi în jur, majoritatea oamenilor îți vor spune foarte împăcați că ,,așa se întâmplă, nu este o explicație de ce", dar exploratorul din tine știe că este mai mult de aflat. (Apa poate fierbe la 80 de grade pe muntele Everest, la presiune înaltă.)
Curiosul din tine se poate întreba mai departe: cum influențează presiunea, temperatura de fierbere?
Punând întrebări, te descoperi pe tine și ce e în jur. Fără întrebări, suntem păsări fără aripi limitați la o colivie. Tu vrei să zbori.
2. Vrei să lași un impact în lume

Pe lângă folosirea cu dibăcie a intelectului, un medic se angajează să facă bine, să trateze. Vrei să ai un rol activ în viață și ai dorința de a face bine, de a aduc zambete și armonie prin acțiunile tale.
Vizualizezi pentru tine un viitor în care, când te vei pune cu capul pe pernă seara, să știi că ai lăsat un impact pozitiv în ziua aia. Visezi la o viață productivă, dar și plăcută.
3. Te implici, nu stai ,,pe tușă"
Ești persoana activă, care pune mâna; e practică. Nu îți place doar să urmărești procesul vieții, fără să te implici.
Vezi că se mută băncile în clasă? Ești cel/cea care se ridică să contribuie activ la activitate. Dacă ai un spirit practic și mai dezvoltat, poate vei descoperi că o specializare chirurgicală ți se va potrivi!

4. Ești curajos și curios peste limite
Medicina presupune să vezi niște lucruri neplăcute câteodată: sânge, cadavre, secreții, tăieturi, puroi, leziuni, moarte etc. Și le vei vedea din primele zile de facultate! Eu una am văzut cadavrele în prima săptămână de facultate, în anul 1.
Dorința de a afla răspunsuri va fi vehiculul care te va transporta prin aceste evenimente. Vrei sa afli răspunsuri cu orice preț și treci astfel prin ,,locurile" care te duc la ele.
Îți poți da seama de aceste aspecte ale tale, dinainte să mergi la facultate; le-ai văzut toată viața ta. Cum reacționezi când vezi sânge? Poți vedea animale moarte, filme însângerate, tăieturi? Ți se face greață când cineva vomită?
Neplăcute, nespuse de multe ori, dar gândite de cei care vor sa meargă la medicină, sunt întrebări care ne trec prin minte și ne ajută să ne evaluăm alegerile.
5. O zi în care nu ai învățat nimic, e o zi neîmplinită
Dacă simți asta, înseamnă că învățatul vine natural pentru tine. Învățat nu înseamnă numai să stai toată ziua cu cărțile în față și ochelari pe nas, rupt de realitate. Noi învățăm în orice moment al vieții!

La sfârșitul zilei, îmi fac un sumar al activităților pe ziua respectivă, ce am învățat și listă cu ce pot face mai bine. La categoria de lucruri învățate, intră atât informații aflate de la facultate despre corpul uman, dar și din activitățile de zi cu zi!
De exemplu, m-am enervat la volan și am luat decizia neînțeleaptă de a merge cu viteză. Am învățat pe propria piele că furia îmi perturbă buna judecată, rațiunea și ,,mușchiul" care ia decizii.
Tu ce ai învățat azi?
6. Vrei să îți depășești limitele
Vrei să alergi mai repede, să reții mai rapid, să dai mai mule kg într-o lună, să înveți o abilitate nouă, să urci pe munte, să îți depășești fricile, să ieși acolo afară și să vezi ce mai poți! Asta e o calitate minunată care e legată de reziliența în drumul numit medicină.
În drumul meu cu medicina, învăț să îmi depășesc următoarele limite:
-să fiu mai prietenoasă
-să depășesc frica de vorbit în public
-să îmi dezvolt răbdarea
-realizez ca am o forta mentala enorma
-să învăț să îmbin medicina cu viața personală
-să depășesc frica de note și de a fi criticată
-să fiu un membru al unei echipe, nu un lup singuratic
Etc
Alege medicina și această cale te va învăța multe. Alege medicina și te vei confrunta cu niște frici. Alege medicina pentru că te apropii de cea mai buna varianta a ta prin provocările sale!
7. Pui întrebarea DE CE la infinit
De ce am păr maro? Pentru că așa are părul mama mea. De ce părul mamei se transmite și mie? Pentru că niște informație de pe cromozomii mamei s-a transmis la mine. De ce nu am părul blond ca al tatei? Etc

Îți este cunoscut acest fel de conversație? Pentru mulți dintre noi, ne era foarte cunoscut când eram mici.
Copiii nu au nicio problemă să pună întrebări, până ajung la centrul discuției. Cu cât creștem, invățăm un set de răspunsuri și stăm în acelea, fără să mai explorăm alte fațete ale realității noastre.
Readu-ți acea latură de copil și fii curios, nelăsându-te până nu afli răspunsul central, magma problemei. Nu lua în seamă oamenii care se enervează, pentru că furia vine din neputința de a-ți răspunde. Caută până afli răspunsurile la orice din viața ta!
La facultate, profesorii dau răspunsuri foarte bune la întrebările pe care le punem, fiind încurajați să ne afirmăm cu neclarități!
8. Îți plac momentele tale cu cărțile și cunoașterea
Abia aștept de multe ori să mă trezesc, să mananc micul dejun și să mă afund în cunoaștere la birou! Medicina presupune să îți placă și studiul clasic, cu cartea și caietul! Dacă îți place să te afunzi ore întregi în cunoaștere, medicina e pentru tine!

Studiul e ceva underrated, ceva care e disprețuit de mulți, cel puțin în liceu. La facultate vei întâlni mulți colegi ca tine, care stau cu nasul în cărți ore întregi câteodată și sunt mândri de cunoștintele lor!
Când ajungi față în față cu un pacient în dureri, care te imploră să îi faci ceva să îi treacă, studiul făcut se va dovedi foarte util: vei știi ce analgezic să îi dai și, mai departe, cum să îl tratezi definitiv!
9. Iubești să ai momente de AHA!
Ador momentele când, după o doldora de explicații, în final, înțeleg un proces! Este un moment minunat, o plăcere a vieții, când se face un shift de perspectivă în înțelegerea ta. Momentul ăla de EVRIKA, când te simți în al 9-lea cer pentru că ai făcut legăturile!
Fiindu-ne frică să punem întrebări adiționale după ce ne-a fost explicat de mai multe ori, nu simțim acest minunat sentiment. Mai mult, chiar dacă am înțeles, dar simțind vina și rușinea, nu savurăm dulcea miere a cunoașterii. Fii neînfricat! Pune întrebări!
10. Ai întrebări despre corpul uman
De ce ne plac unele lucruri și altele nu? De ce o înțepătură de țânțar ne face să ne scărpinăm? De ce îmi ia cateva secunde să simt apa fierbinte? Cum se face că oamenii tresar în somn?
Am o listă întreagă de întrebări pe telefon. Oricând am o întrebare despre lume, o trec acolo. Desigur, sunt și întrebări despre corp, iar în facultate am ocazia minunată de a mi se răspunde la ele! Vei afla răspunsurile mai rapid decât crezi!

Fă-ți și tu o listă pe telefon numită ÎNTREBĂRI și oricând îți trece pin minte o curiozitate pe care ai vrea să o știi, noteaz-o! În timp sau de pe Google, vei descoperi din ce în ce mai multe din genialul univers numit organismul uman!
Pe care dintre punctele de mai sus le manifești în viața ta? Mi-ar face mare plăcere să scrii în comentariu, mai jos, răspunsul tău!
Pentru indicații în plus, poți trimite mesaj site-ului din zona de Acasă sau îmi poți da mesaj pe Facebook (vezi secțiunea Despre mine, la Acasă) și cu drag te pot ajuta mai mult.
Dacă încă nu ești sigur ce vrei să faci în viață, te invit să faci un test de aptitudini, dar întotdeauna viața ne lasă semne pentru ce suntem făcuți, doar că uneori nu le vedem sau refuzăm să acceptăm ce ne arată ele.
Ai încredere în abilitățile și in chemarea ta, pentru că aceea e unde sufletul îți va străluci cel mai tare!
Te îmbrățișez!

Comments