Cum te poți pierde pe tine în facultate
- Carina Elena Vadavoiu
- 23 ian. 2023
- 7 min de citit
Acesta este un subiect sensibil pentru mine, dar nu aș mai scrie dacă nu ar fi subiecte importante pentru viață, ci doar cuvinte fără rost care umplu pagini. În plus, știu că atât de mulți studenți rezonează cu ce am de gând să scriu.
Acest articol este despre ce poți pierde în anii studenției, doar dacă îi permiți tu. Menționez mereu că fiecare experiență este unică, dar de asemenea mai știu că la bază suntem la fel: vrem plăcere, apartenență și satisfacții, fugind de pericole și ceea ce este nou, deci riscant.
Învățământul superior este o alegere. În ziua de azi, a devenit o așteptare uriașă pentru un tânăr cu 18 ani trăiți pe acest Pământ să se ducă în alt oraș, departe de casă și să își bage pe bandă rulantă informații în cap. Cu toate că respect toți oamenii la facultăți, am o deosebită plăcere să îi întâlnesc pe cei care s-au dus mai târziu la facultate, doar când au considerat și au vrut de bunăvoie, nu împinși de reguli sociale sau familie.
1. Preiei așteptările impuse de societate și de familie, uitând de ceea ce ești și ce vrei tu
Lumea se așteaptă multe de la tine. Dacă mergi și la o facultate așa-zisă ,,grea” cum este Medicina, au și mai multe așteptări. Fără să îți dai seama, preiei din cultura asta ce pune atât de mult accent pe intelect și cât de multe cunoștințe știi, încât intri în tornada alinierii la dorințele colective. ,,Aș vrea să devii cardiolog”, ,,Te văd în halat alb într-o clinică cu pereți de sticlă”, ,,Ce notă ai luat la examenul ăla?”, ,,Și e bine că ai luat numai 7?”, ,,Colegii tăi tot așa au luat?”, ,,Trebuie să înveți că să ai o meserie bănoasă!”.
Nu regret o secundă decizia pe care am luat-o de a face această facultate.
Dar nu era nimeni care să mă pună în temă cu aspectele psiho-emoționale ale acestei experiențe (facultatea), iar eu prin acest blog încerc să mă deschid cât mai mult către voi și să va arăt cum e adevărul pentru mine.
Adevărul e că te poți pierde în cursuri zi de zi, așteptări de la profesori, examene de dat, relaționat cu colegii, completat foi, terminat lucrurile la timp. În anul 1 părea că am mai multă energie decât acum, dar de fapt eram atât de stresată o mare parte din timp încât eram într-un fel ,,amorțită” la gândurile, dorințele și trăirile mele cele mai profunde. Știam că trebuia să termin sarcina cutare până la data cutare, mă activam pe mod panică și stres instant, niciodată întrebându-mă dacă acest proces îmi face bine.
Nu suntem stresați din cauza evenimentelor din exteriorul nostru, ci de modul în care noi le percepem.
Abia după 3 ani și ceva de facultate îmi pun următoarele întrebări, la care vă invit să găsiți și voi răspuns pentru că sănătatea și fericirea voastră depinde de ele:
-Ce mă face cu adevărat fericită?
-Care sunt prioritățile mele în viață acum?
-Care este ritmul meu?
-Cum pot să fiu eu însămi în cadrul facultății?
-Cum mă îngrijesc cel mai bine pe mine?
-Care sunt pasiunile mele? (nu spuneți învățat)
-Ce mă face să mă simt vie cu adevărat?
-Cum îmi găsesc pacea și liniștea interioară?
-De ce sunt la facultatea asta? Ce vreau din experiența facultății?
În anul 1 am încercat să mă supun tuturor așteptărilor pe care le creasem și pe care le preluasem despre anii de studenție: mergeam în club, beam până mă deranjam la burtă și stăteam 2 zile în pat după; mă întâlneam cu tot felul de băieți de care nici nu îmi plăcea foarte mult; căutam mereu grupuri și mulți prieteni; eram disperată să ies, să petrec, să nu rămân singură, să învăț mult și până noaptea pentru că ,,așa e la Medicină”.
Toată lumea descrie experiența studenției ca ,,cei mai frumoși ani din viața lor” și eu, involuntar, am fost copleșită de efort timp de 3 ani să încerc să creez ceea ce credeam eu că înseamnă ,,cei mai frumoși ani din viața mea”, care includeau sute de prieteni, relații impecabile cu colegii, note mari, excursii, muulte evenimente sociale, muulte cursuri, petreceri în camera de cămin, stat la cămin și întâlnit cu oameni de acolo, făcut poze de la facultate și pus pe Instagram, urmărit colegii pe Instagram, profitat ,,la maxim” de acel oraș în care m-am mutat, orice ar însemna ,,la maxim”.
Am ajuns în anul 4 și tot ce îmi doresc acum sunt 2-3 prieteni buni, să merg câteodată la evenimente care îmi plac, să îmi planific învățatul pe zi doar cât am energie și pacea sufletului, reușind să îmbin de multe ori timpul liber, timpul cu mine însămi și timpul cu ceilalți.
2. Îți pierzi sănătatea în ritmul academic accelerat
Gabor Mate, autorul cărții ,,Când corpul spune nu”, povestește într-un video despre îmbătrânirea prematură a doctorilor, ca urmare la supunerea unui stres enorm.
Am început să observ și eu asta din primul an de facultate și l-am tot experimentat pe propria piele, multe resurse de-ale mele îndreptându-se către căutarea soluțiilor.
Toate științele și credințele, cărțile și seminariile m-au îndreptat într-un singur loc: în interiorul meu. Acolo observ, de acolo observ și de acolo vindec și schimb.
Am început să mă întreb cum pot continua până la final acest proiect început în viațăamea, fără să mă mai îmbolnăvesc vreodată din cauza cerințelor lui. Am scris și scriu în continuare despre stres și managementul emoțiilor, această descoperire fiind un proces continuu.
Către articolul ,,Cum să îți gestionezi emoțiile" (ediție pentru facultate):
În anul 1, corpul meu spunea ,,nu” la ce presupunea facultatea și pun accent aici pe modul în care EU o percepeam.
Realitatea este nicicum, noi îi dăm sens.
Din cauză că nu digeram experiențele noi cu o rapiditate inumană, făceam des diaree. Cred că din 2 în 2 săptămâni eu stăteam pe WC la cămin, cu crampe imense și furazolidonul era mereu cu mine. Țineam des regim, aveam mereu orez și ceai de mentă prin preajma.
După au revenit migrenele din liceu. Aveam dureri de cap atât de mari, încât puneam pe pauză orice făceam și așteptam să își facă efect antiiflamatorul.
Mai apoi, în prima mea sesiune am avut bubițe pe brațe, care nu treceau la nimic. Pielea mea spunea ,,nu îi pot face față”.
Curând inima mea începuse să reacționeze la stres, examene și cerințele la care mă supuneam, având aritmii, dureri în piept și înțepături.
Recent mă confrunt cu insomnii, dovada vie a unui dezechilibru general, o impotență de a mă relaxa, o deconectare profundă cu cine sunt.
Nicio facultate din lume, niciun job, nicio persoană nu merită sănătatea noastră.
REPET: NIMIC DIN LUME NU CERE SĂ NE SACRIFICĂM SĂNĂTATEA.
Am început să îmi setez prioritățile clar și facultatea nu a fost niciodată prioritatea mea nr.1 în viață, deși eu mă forțam să cred că să învăț, să stau ore întregi încercând să fiu atentă la profesori, să vreau numai note mari este ceea ce vreau cu adevărat în viață.
Prioritatea mea numărul 1 în viață a fost de ani de zile cunoașterea mea și a Universului în care locuiesc, cu toate legile care îl guvernează. Nimic nu întrece asta, iar lucrul acesta e ceea ce mereu am chef să fac, să exersez și despre care vreau să vorbesc. Am încetat să mă mai prefac că facultatea este prima chestie la care vreau să mă gândesc sau după care tind.
Care sunt prioritățile tale în viață? Tu ce dezechilibre fizice ai avut de la stres și așteptările academice?
Este în regulă și perfect normal să nu vrei să înveți, să spui că nu ai chef și energie de mers la facutate într-o zi; este indicat chiar să îți iei momente de relaxare și reechilibrare, în orice mod o faci tu (sport, ieșit cu prietenii, meditat, uitat la filme, citit, shopping, plantat).
Eu mă reechilibrez și îmi adun energia împrăștiată pe la pacienți, pe la doctori, colegi și activități academice prin faptul că meditez, ies în natură, stau în liniște, fac o baie, ascult sunetele păsărilor, fac sport de 3-4 ori pe săptămână, mă uit la videouri cu învățători spirituali sau vizitez un loc care îmi place (cum ar fi un muzeu de artă sau librăria Seneca).
E nevoie să normalizăm pauzele; îmi permit și nu îmi mai este rușine să spun că doi pacienți cu anamneză și examen clinic fiecare în fiecare zi e prea mult pentru mine, că mersul la facultate și după încă un curs online este obositor, că două spitale într-o zi nu se aliniază cu modul în care văd eu ziua aceea; îmi permit să spun că am obosit, că nu am chef, că vreau să mă odihnesc; îmi permit să îmi fac propriile rutine.
Este trist că motivul ,,nu am chef” sau ,,sunt obosit” sau ,, este prea mult pentru mine” nu se verbalizează atât de mult, de frică că vom fi considerați incopetenti, că nu aparținem, că nu suntem suficient de buni.
Când am dat definiția că un om competent și inteligent este cel care muncește zi de zi, se spetește și ,,pasiunea” lui este să meargă la facultate/job? Propun o nouă definiție al omului inteligent și competent: cel care reușește să îmbine sarcinile lui în societate, menținându-și o stare mentală, emoțională și fizică optimă pentru el.
Care este echilibrul tău optim? Acum că mi-l urmez, știu că sunt mult mai aproape de viața ideală decât am fost în perioada cât alergam bezmetică și fără oprire după target-uri. Îți doresc și ție să funcționezi în lume într-o stare de sănătate impecabilă, știind că acest lucru este total în mâinile tale.
Este urgent să îți descoperi ceea ce te echilibrează pe tine, fiindcă propria viață și sănătate depinde de asta. Dar te avertizez că vei întâlni aversitate. Mereu sunt task-uri urgente, foi de semnat, mesaje și poll-uri la care să răspunzi, pacienți care trebuie ,,neapărat” văzuți, lecții de învățat și discuții ,, care sigur se dau la examen”.
Este dificil să trăiesc după propriile mele principii și valori, confruntându-mă în același timp cu neînțelegeri din partea celorlalți. Nu toți te vor înțelege pe tine și alegerile tale, iar unii dintre ei îți vor comunica frustrați și enervați acest lucru într-un mod sau altul. Nu îi poți mulțumi pe toți. În aceste momente, întreabă-te ce este cu adevărat mai important pentru tine: să îți urmezi propriul ritm care te face fericit și sănătos sau să te supui nesfârșitelor așteptări de la ceilalți?
Carina :)
Comentarios