top of page
Alphabet

Prin inima Medicinei

Pencil

Top 10 mituri legate de Medicină

Trec anul 4 acum, dar înainte de anul 1 aveam idei preconcepute despre Facultatea de Medicină, care s-au dovedit a fi false. Împreună cu câțiva colegi de-ai mei, am selectat următoarele mituri despre Medicină.


Dacă ești student la Medicină și aveai și tu o idee greșită legată de facultate, lasă un comentariu. Și, de asemenea, dacă ești elev și dai la Medicină, sunt curioasă ce idei ai auzit tu despre această facultate.


1. Nu ai timp liber


Hai să râdem cu toții :)))

Asta era credința nr.1 pe care o aveam legată de Facultatea de Medicină: că viața mea socială/personală va fi zero. Din contră, viața mea socială e mult mai făină decât în liceu. :)

Nu vei sta 24/24 să înveți sau să stai pe la activități extra (doar dacă îți dorești tu acest lucru), ci crede-mă că cu un pic de organizare ai timp de toate! Ai timp și de ieșit, hobby-uri, sport, chiar și de altă facultate (am colegi ce fac încă o facultate pe lângă Medicină)!

Vreau să subliniez aici că ai atâta timp liber cât vrei să ai.

Ați mai fost dintre voi care mi-ați dat mesaje pe Instagram întrebându-mă cum de am timp pentru toate (facultate, sport, ieșit, scris, etc) și zic și aici că totul ține de organizare.


Eu am aplicație pe telefon cu calendar unde îmi programez pe ore, zilnic, ce targeturi am. Nu e neapărat să ai agendă, dar o schemă a zilei să îți faci. Și, desigur, când simți că te epuizezi, ar fi minunat dacă ai mai rări din responsabilitățile în care te-ai angrenat, deoarece să faci lucruri minunate în lumea asta nu înseamnă să îți îmbolnăvești ficatul. :)


Acum vă aud întrebându-mă ,,Dar nu mergi la cursuri?”, ,,Nu aveți seminarii, lucrări practice?” și clasica ,,Nu se pun absențe?”. Trec anul 4 acum, iar în anii preclinici (1, 2, 3) nu prea mergeam la cursuri pentru că unii profesori aveau stiluri de predat care nu se potriveau pe modul meu de a învăța, iar ascultatul pasiv mă plictisește.


Aveam, pe lângă cursuri, și lucrări practice (LP-uri) la care la majoritatea se ținea evidența celor care vin și care nu, dar catedrele au un număr maxim de absențe nemotivate pe care îl poți atinge (una sau două pe semestru sau an, depinde de catedră). Plus că puteai lipsi și să recuperezi în sesiunile de recuperări de dinainte de sesiune. Asta nu înseamnă că nu mergeam la nimic, ci doar la lucrările practice și la spital, în zilele de spital.




2. Trebuie să fac Științe ale Naturii ca să merg la Medicină


Eu și mulți alți colegi am fost la profile umane, am dat aici și ne merge destul de bine. :)


Adică, da, a trebuit la Microbiologie în anul 2 să caut pe Wikipedia diferența între Procariote și Eucariote, dar în afară de asta nu îmi amintesc de un moment în care să fi zis ,,Uite, dacă aș fi făcut Științe, aș fi luat notă mai mare la asta”.

Dacă faci Științe ale Naturii, fără pregătire pe Biologie și Chimie, ai intra la Medicină? Nu.


De ce? Pentru că ce contează cu adevărat nu e matematica din liceu, nu fizica întinsă pe 4 ani, nu informatica, ci biologia și chimia DE EXAMEN, nu toată filosofia vieții din cei 4 ani de liceu. Biologia de examen e un singur manual subțirel, chimia de examen are, oficial, o carte tot la fel de subțire (dar acolo mai sunt alte ajutătoare, fiindcă nu e de ajuns). Deci tot ce trebuie să știi tu pentru Medicină sunt alea două cărți, nu 4 ani de profil real.


Nimănui nu-i pasă aici la ce profil ai fost, ci CE ȘTII ACUM legat de materiile pe care le avem la facultate (care, sper că m-am făcut înțeleasă, nu se predau la liceu :) ).

3. Medicina e grea


Iubesc când lumea mă întreabă ,,E greu la Medicină?” și nu ca să le zic că ,,da, foarte greu, săraca de mine cât învăț”, ci ca să le dau un răspuns mai filozofic: ,,Depinde ce înțelegi prin greu”.

Care e definiția ta pentru ,,greu”? Pentru că a mea nu e să stau pe un scaun să înțeleg niște noțiuni de pe niște foi și să învăț cu un doctor la patul pacientului.

Nu încerc să mă ascund după deget sau să minimalizez importanța efortului pe care îl depun pentru a avea rezultatele bune pe care le am, dar vreau să subliniez ideea că dacă consideri că ceva e greu, așa va fi. Dacă te uiți din perspectiva în care ceva anume e ușor și poți să o faci, așa va fi.

Și asta se aplică la orice aspect în viață. Dacă crezi că nu poți face față la ceva, așa va fi! Dacă ai încrederea că orice vine spre tine, găsești tu ceva metodă prin care poți atinge ce vrei, fix așa va fi!

Îți poți pune o coroană pe cap, să te victimizezi, hrănindu-te din compătimirea celorlalți și să crezi că Medicina e grea.

Sau poți spune că nu e nici grea, nici ușoară. Este așa cum este. Câteodată pare mai provocatoare pentru că ce cere ea de la tine atinge puncte sensibile din tine (ex. frică de eșec, frică de a dezamăgi părinții), dar nu pentru că factual ea este mai dificilă.


Câteodată pare mai grea pentru că nu ai chef în perioada aia de învățat, pentru că ești obosit, dar nu pentru că obiectul extern (facultatea) s-a modificat. Tu ai alte stări și în funcție de ele, așa vezi și realitatea. Altădată pare ușoară, pare ,,că curge”, că te descurci bine, pentru că ai chef de învățat, ai energie, ești în formă, ai încredere în abilitățile tale, și nu pentru că facultatea a devenit mai ușoară.

4. Trebuie să ai note foarte mari că să intri/ să te menții la Medicină

Cred că e nevoie să explic de ce NU te-ai menține la Medicină. Poți pica un an dacă nu atingi numărul de credite minim necesar pentru a trece în anul următor. Credit (ECTS) =o cifră dată unei materii în funcție de ,,importanța’’ sa.

Exemplu pentru anul 1:


Poti vedea sus în tabel ca anatomia are cele mai multe credite (7 pe sem 1 si 6 pe 2), dupa care sunt biofizica (un singur semestru), biochimia, genetica, biocel, fiziologia, etc.


Există buget și taxă. Buget înseamnă că nu plătești școlarizarea și faci facultate gratis. Am reușit să mă mențin la buget în fiecare an până acum și pentru a vă da o imagine mai concretă, ultima medie cu care cineva a intrat la buget anul trecut dinspre anul 3 spre 4 este 7,76. Pentru bursă ultima medie în anul 2021 a fost 9,30. În anul 2020, ultima medie cu care rămâneai la buget era 8,67, iar în 2019 a fost 8,26. Aici mă refer la anul 3 spre 4.


Sunt 650 de locuri la buget, dar se mai suplimentează pe lângă astea. Și sunt mai puține la taxă, în jur de 300.


Pentru a sumariza, contrar imaginii din exterior că ,,trebuie să ai numai note mari că să fii la Medicină”, răspund că nu neapărat. Poți avea o notă de 5, cum am avut eu semestrul ăsta la Paraziți, dar, per total, cu tot cu credite, să îți iasă medie bună. Notele de 8-8 și ceva te mențin la buget. Asta e zona mea de siguranță: să îmi iasă peste 8,3 mereu.

Dar dacă ai posibilități, poți fi și la taxă sau suprataxă, unde nu trebuie să îți iasă medii de 8 și tot Medicină faci :)

De la an la an, în funcție de medie poți să treci de la una la alta, de la buget la taxă și invers.

5. Munca din greu te duce la succes

Iertați-mă dacă sunt prea ambiguă în acest articol, dar, din nou, DEPINDE CE VEZI TU PRIN SUCCES. Pentru mine, definiția succesului la Medicină e să mă mențin la buget toți anii.


Și nu este adevărat că munca grea te duce la note bune. Munca inteligentă, targetată pe informațiile cheie, trasă prin MODUL TĂU de a învața este cea care te duce la o mai mare înțelegere și deci la note mari.

Am multe exemple în care colegi care învață de dimineața până seara, își cumpără cărți, stau la cursuri, se stresează în sesiune, pică sau iau note mai mici decât mine care în sesiune am un program de învățat ce îmi permite să fac și alte lucruri, cum ar fi alergat.

Nu sunt împotriva cărților sau celor care studiază mult timp, eu doar zic ce nu funcționează pentru mine. Să stau zile întregi, să îmi rup creierii până rețin niște noțiuni, să scriu pagini peste pagini, să îmi dau peste cap ritmul meu normal și echilibrat, nu mă duce la note mai bune.

Mai bine stau o oră cu un powerpoint de 70 de slideuri și insist pe lucrurile care observ că se dau în grile; mai bine rostesc cu voce tare, reformulând în propriile cuvinte materia, decât să mă chinui să citesc 3 ore și nu am înțeles nimic (pentru că cititul nu funcționează pentru mine); mai bine fac o schemă a lecției, decât să mă apuc să citesc bezmetic fără structură toate slide-urile; mai bine sar peste informațiile pe care deja le știu, peste poze inutile, peste videouri în plus și mă axez exact pe ce se dă în examen.

Cred cu tărie în învățatul inteligent, nu masiv. Îmi era frică să fac asta în primii ani de facultate, crezând că învățat mai puțin timp=învățat mai prost= note mai mici.


Dar am început să îmi pun timp pentru că învățatul îmi ocupa excesiv de mult dintr-o zi, inclusiv în sesiune. Pe timer, îmi setam: lecția cutare o fac în o oră. Și era nevoie să mă încadrez în aproximativ o oră.


Astfel, am învățat să mă axez pe ce contează cu adevărat din materialele mele, iar notele mele au rămas aceleași și chiar au crescut în unele cazuri la materii care sunt renumite ca fiind dificile, menținându-mă la buget (care este targetul setat de mine; pentru tine, poate fi bursă sau să te menții în facultate).


6. În sesiune e timp doar pentru învățat


Cu toate că există examene la care înțeleg lucrurile în timp mai îndelungat și fac două sesiuni de învățare-una dimineața și una după prânz-, în majoritatea timpului pot spune că am avut timp de mine și în timpul sesiunii de examene.



La fel ca în restul timpului, și în timpul sesiunii îmi fac planul în fiecare zi, plan ce include atât învățat, cât și relaxare și alte activități. Rămâne cert faptul că sesiunea e perioada cea mai aglomerată dintr-un semestru, dar, cu un pic de organizare și voință, nu e imposibilă.


Oricum, sesiunea nu e atât de îngrozitoare cum auzeam eu de la studenți înainte de Medicină. Probabil cea mai mare provocare e să te gestionezi emoțional bine și să îți faci chef de învățat pentru mai bine de o lună. Pentru asta, e nevoie să te cunoști pe tine și ce funcționează pentru tine. De exemplu, eu nu sunt o persoană matinală, dar în sesiune mă trezesc mai devreme pentru că sunt mult mai receptivă la informații în prima parte a zilei față de a doua. Dar nu toți funcționăm așa. Unii învață bine și la 23 noaptea.


7. Colegii sunt șerpi

Auzisem de dinainte că vor fi colegi răi, care nu te ajută, dar, ca o imagine de ansamblu, facultatea nu mi-a lăsat impresia asta. Din contră, de fiecare dată când am căutat ceva și am întrebat, mi s-a oferit. Când erau chestiuni de discutat, ne-am adunat și am discutat, după care am luat decizii.

Într-adevăr, eu am experimentat cazuri izolate de neînțelegeri cu alți colegi, dar doar trecătoare, neputând să le numesc o regularitate.

8. Trebuie să sacrifici totul pentru a te menține la Medicină


În afară de timpul și energia mea, pe care AM ALES să le dăruiesc pentru a-mi construi cariera, nu pot zice că am sacrificat ceva. Pot doar să intuiesc ce spune o persoană care ar afirma asta, referindu-se la sacrificii ca fiind faptul că trebuie să refuzi o ieșire, e nevoie să înveți câteva ore mai mult pe o zi în detrimentul uitatului la serial, îți refuzi câteodată prietenii pentru că nu ai energie după o zi de învățat.


Dar cred că uităm, sau cel puțin eu uit câteodată că facultatea este o alegere. Simțim că sacrificăm ceva în favoarea la altceva, numai când facem din obligație ceea ce facem. Să fii student la facultate nu a fost și nu este realist vorbind un ,,trebuie”, că altfel dacă are ceva ce trebuia, deja se întâmpla și toți oamenii de pe planetă ar fi făcut facultate.

Ești aici sau vei fi pentru că ALEGI să fii, nu pentru că ești pus. Și deci când alegi cu toată inima ceva și simți că aparții locului și aia e ceea ce vrei să faci cu adevărat, niciodată nu vei simți că sacrifici ceva pentru acel vis. E pur și simplu o chestiune de priorități. Ce vrei mai mult?

9. La Medicină sunt cei mai deștepți oameni


Poate nu e formulată chiar așa, dar ați prins ideea. Sigur ați auzit oameni care spun că ,,a, dacă ești la Medicină trebuie să fii deștept tare’’ sau ,,eu nu sunt de Medicină că nu-s așa deștept”.


Nu spun că nu sunt oameni deștepți la Medicină, accentul e pe ideea că nu trebuie să fii înzestrat cu nu știu ce capacități intelectuale imense sau să fi fost triplu olimpic la olimpiada la biologie ca să fii student la Medicină. În general, este vorba despre niște tehnici pe care le aplicăm, despre metode și trick-uri pentru a ne ajuta să învățăm și să folosim informațiile alea mai departe.

Odată un taximetrist mi-a zis că era visul lui să dea la Medicină numai că credea că erau prea mulți ani, e prea greu și nu e așa deștept, rezumându-se la alte joburi. Astea sunt doar scuze. Poți să ai scuze sau să ai rezultate, dar niciodată ambele.


10. Profesorii sunt stricți


Față de ieșirile unor profesori de liceu și pierderea de vreme care există în sistemul școlar, la facultate nu există așa ceva :)

Sunt profesori mai duri, dar pe bună dreptate, pentru că cer de la tine lucruri studiate și predate de dumneaei/dumnealui. Majoritatea sunt oameni cu care te înțelegi foarte bine.


Cu cei de la curs nu vei avea ocazia să interacționezi foarte mult, ci doar cu cei de la lucrările practice. Pe lângă faptul că unele lp-uri erau plictistoare, altceva ,,mai rău” nu am întâlnit cu profesorii.




La urmă, las alte câteva mituri transmise de colegii mei și dacă ai și tu, te invit să le lași în comentariu: fără șpăgi nu ai cum să te angajezi nicăieri, e greu ca femeie să te afirmi în domeniu, trebuie să înveți zi și noapte, o să ,,îți iasă pe ochi’’ până în anul 6.




Carina


Comments


© 2023 by The Blog of a Writer. Proudly created with Wix.com

  • Grey Instagram Icona
  • Grey Facebook Icon
bottom of page