Ziua în care îți place corpul tău
- Carina Elena Vadavoiu
- 22 ian. 2023
- 4 min de citit
Mă uit în oglindă și încep să îmi văd sprâncenele cu câteva fire răzlețe, îmi văd părul ușor uleios la bază, genele mici și blonde, încât abia se zăresc; îmi arunc ochii asupra obrajilor mei prea grăsuți, asupra formelor sânilor care se văd prea pregnant fără sutien; îmi văd părul de la subraț, umărul care se face mai mare lipit de corp, rotocalele de grăsime de la abdomen, coapsele care par duble când mă așez; dau cu ochii de părul de pe coapse și de pe gambe, de pielea nu tocmai fină de pe călcâie.
Mintea începe să își joace vechea placă: ,,Ce o să zică ceilalți când o să mă vădă cu păr pe picioare?”, ,,Ai fi mai atractivă cu sprâncene vopsite!”, ,,Ai putea să mănânci și tu mai puține dulciuri să slăbești!” etc.
Undeva prin liceu am avut marea revelație că nu suntem tocmai corpul nostru. Sălășluim în el, între pereții lui încep și se desfășoară procese complexe de creare și trimitere de mesaje, ne putem identifica cu el, să spunem că ,, asta (îndreptând degetul către corp) sunt eu”, dar nu putem să fim observator al obiectului observat. Cu toate acestea, acest lucru nu este un motiv pentru care să nu ne îngrijim de el ca și cum ar fi grădina noastră cea mai de preț.
Corpul nostru ne este alături din viața intrauterină până la moarte. Prin intermediul lui experimentăm realitatea în care ne aflăm. El se dezvoltă odată cu noi înșine, schimbându-și ADN-ul, schimbându-și structuri, mesageri, depozite, țesuturi. El e transsductorul nostru de informații din exterior, punându-le în lumină încât să le înțelegem.
Crezi că imaginea acestui ecran este acolo afară? Fotonii (particulele de lumină) din acest ecran se lovesc de retina ta, această o transformă în semnal electric, nervul tău optic conduce semnalul la creier, loc unde acolo se formează imaginea ecranului, în lobul occipital.
Haideți să ne gândim la mâncare acum! Înghiți cartofi cu linte, dinții tăi mărunțesc, gura ta umezește încât să poată fi moale, esofagul tău se mișcă pentru a împinge mâncarea către stomac. Ajunsă acolo, prin niște mici particule lucrătoare se taie bucățile de mâncare. Valurile de pe stomac înglobează micile particule invizibile ochiului și le trec în circulație. Mai departe, în intestin sunt alt fel de particule lucrătoare oferite de către pancreas și ficat, pentru a transforma ceea ce vedem noi cu ochiul liber în minuscule particule.
Toate trec în circulația cu prima stație ficatul, acesta fiind o poliție de graniță, care decide ce elimină sau păstrează în corp, ce avem nevoie și ce nu. Ce incredibil e că avem un organ care ne filtrează mâncarea ce o ingerăm! O parte din acestea pe care stomacul și intestinul refuză să le absoarbă sunt eliminate după câteva ore. Reziduurile nu stau în noi datorită colonului care se zvârcolește pentru a împinge resturile mai departe către ieșire.
După ce ficatul a aprobat o parte din particule în sistem, ele iau diferite cai, în funcție de tipul lor. Toată mâncarea- micul dejun plin de ouă, bacon, lapte, cereale; prânzul cu friptură, salată, pilaf; cina cu supă, ciorbă, tocăniță- sunt transformate în 3 lucruri esențiale: proteine, lipide și glucide (carbohidrați).
Ele iau diferite cai, dar, până la urmă, după procese complexe de unire cu alte molecule, de despărțire, de influențare de către particulele lucrătoare, ajung să fie energie. Energia se înmagazinează în fiecare celulă în parte, dar se și consumă pe tot felul de procese de care nici nu suntem conștienți acum.
Acesta este doar procesul de digestie. Legat de respirație, plămânul este o adevărată mășinărie cu filtre pentru a împiedica pătrunderea toxinelor în noi, pentru a extrage doar oxigenul din exterior pe lângă celelalte gaze, face un schimb între gazele care se adună în noi și nu ne mai trebuie și gazele de afară care ne trebuie. Dă la schimb dioxidul de carbon care devine toxic când crește în corp, cu oxigenul care trece de filtrul plămânului, este pompat către artere și hrănește toate țesuturile și organele.
Inima este un organ absolut minune: bate neîncetat timp de mai bine de 80 de ani, făcându-și propria electricitate. Tu îți încarci telefonul de la priză, care e conectată la firele din pereții casei, care merg la o rețea de fire, legată în final prin sursa sa de electricitate. E nevoie să luăm curent de undeva.
Inima a decis să își facă propriul curent electric, pentru a pompa încontinuu, fără pauză, oxigenul de la plămâni și nutrimentele de la intestine către creier pentru a gândi, către mușchi pentru a ne mișca, către ochi pentru a vedea, către organele sexuale pentru a face sex și a face descendenți, către rinichi pentru a elimina ce nu avem nevoie, către glande pentru a avea ciclurile hormonale zilnice impecabile (vezi fluctuația hormonilor de-a lungul unei zile).
Acum mă uit în oglindă. Văd o piele rozie, plină de vase de sânge care o hrănesc, văd părul meu lung și sănătos, văd ochii prin care mă uit la fața persoanelor dragi, văd dinții mei rezistenți care taie mâncarea pentru mine.
Îmi simt inima care îmi dă viață; îmi văd brațele, știind că ele sunt un depozit pentru țesut adipos, gata să mă ajute cu energie în caz că nu mănânc o perioada; văd sânii, simbol al feminității mele și conexiune cu posibilii copii pe care i-aș avea; văd grăsimea rulată pe burtă și mă bucur la gândul că am mâncare hrănitoare, că hormonii mei care fac depozite funcționează optim.
Mă uit la picioarele mele și le sărut pentru că mă duc în locuri frumoase, pentru că mă ajută să alerg; mă uit la părul meu de pe corp și știu că totul este în perfectă armonie, pentru că ăla ar trebui să fie acolo din facerea corpurilor noastre.
Ies afară și respir aerul proaspăt, mă minunez la apariția soarelui de după deal, îmi ridic mâinile întinzându-mă și mă bucur că am mușchi care să îmi mute această structură, râd la auzul unor copii de pe stradă, arătându-mi dinții care nu au un alb strălucitor, dar sunt o componentă prin care îmi transform mâncarea în energie.
Mă minunez de corpul meu, mă minunez că sunt și mă focusez pe ceea ce contează. Îmi iubesc și îmi respect corpul. Mă înclin în fața mașinăriei ingenioase și extrem de inteligentă care îmi găzduiește mintea și sufletul.
Tu când i-ai spus corpului că îl iubești ultima dată?
Cover- Lea Androic
Comentarii